Secat-a izvor de lacrimi
și durerea crește, crește
parcă nu se mai oprește
în sufletu-mi plin de patimi...
Secat-a inexistența
și spaimele se-nfiripă
alung totu-ntro clipită,
micșorată este terța...
Secat-a brâul de slove:
rămase sunt numai oase
albite, de vreme trase -
umplu ale vieții tolbe...
Secat-a dorul din mine:
ai rămas doar tu, nălucă -
eu cu nebunia frântă -
mă scuturi ca praf din tine...
Secat-au și nopți cu vise:
vinul nu mă mai adoarme,
berea fuge din picioare -
mai am doar nopți alb-deschise...
Secătuit sunt cu totul:
Phoenix nu arde ca para,
nici Sisif nu-mi calcă scara...
Gândul meu nu-și află rostul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...