Doar
candele,
zvâcniri
tainice
de lumină,
te mai veghează
și-așteaptă
să le strigi,
să le stingi
viața
și mai apoi
să le-o redai
ca altădată...
Nu te mai joci...
Nu mai
glumești...
Motanul
plânge
cu ochi mari
acasă
așteptându-te
fără să știe
că nașterea ta
va fi
sfârșitul
clipelor
de mângâiere...
Ne lași...
Te duci
fără să spui
nimic...
Nu mai schițezi
vreun gest
că ne-ai cunoaște...
Ne iartă,
rogu-te,
milostivește-te
și mai veghează-ne
ca altădată...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...