Când
Moartea
bate-ncetișor
la ușă
nu poți
decât
s-o-ntâmpini
cu zâmbetul
pe buze
și s-o saluți
cu lacrima
ce curge
lin
pe-obrazul
stâng
spunându-i:
„Ai întârziat...
Te-aștept
de-atâta
vreme
și-ai uitat
să vii...
Doar
vizite...
Atât
îmi dai
de-ani buni
de zile...
Sărută-mă...
Îmbrățișează-mă
și mângâie-mi
durerea
să pot
s-adorm
și să visez
cum mi-ai promis
din clipa
când
eram
doar vis...”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...