Desfătatu-mi-am
nescrisul
cu-atâta
drojdie
de-amărăciune
că-mi amorțește
neuronul
ăla
singur
de se plictisea
tot
dând
din colț
în colț...
Nu-mi doresc
decât
somnul
singurătății
scăldat
în lacrimile
coardelor
chitarei
neascultate
de nimeni...
Nu-i existență
cât sunt
eu
și nici
Apocalipsul
n-o să vină
până
nu i-oi spune...
Of...
De l-aș putea
grăi
mai repede...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...