A-nghețat iadul în pieptul meu, iubito,
Și spasme de-ntuneric se-ntorc înspre lumină,
Flori ca de gheață port în ochi, copilo,
Și inima-mi se zbate plină doar de vină...
Mi-s vinovat că ți-am trădat iubirea fără de știință
Crezând că te-ocrotesc de-al meu suspin
Dar ți-am brăzdat ființa-n tăcere inutilă
Și lacrimile-amare pline de pelin...
Acuma ești departe și eu nici nu mai sunt:
Fantoma celui ce te-a vrut iubi odinioară -
Să ierți, de vei putea vreodată, mortul pe pământ
Ce încă rătăcește coborând pe scară...
Tu te-ai îndrăgostit de lupi, de vulturi ce se-nalță
Către abis spre neguri de lumină:
Din Phoenix ce s-a stins în mine te revarsă
Și vezi ce-a mai rămas din mine, zână
Retrasă pe pământ fără de vreme:
Mai naște-mi clipa, rogu-te, o dată,
Învață-mă din nou să văd perene
Fără de timp gânduri ce-ți sunt casă...
Mă naște și mă stinge în a ta privire,
Mă odihnește-n palma ta, sărută-mi
Cu șoapta-ți blândă nevolnica-mi neștire,
Fii iarăși Tu oceanul de speranță-mi...
Cutremurat mi-e scrisul, plin de spaimă
Știind că pângărit-am a ta taină...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...