Revin
ca-ntr-un
coșmar
cu-aceeași
întrebare:
mă vei putea
ierta
vreodată
că ți-am răpit
atâtea
clipe
și când
ți-am spus
am vrăjmuit
cuvântul
cu atâta
silă
de te-a îndepărtat
pe veci?...
Mă ierți?...
Știu...
Am scos,
poate,
toate
cuiele
dar
semnele
rămân
și dacă
Tu
nu vrei
să le mai vezi
eu
le mai simt...
Mai are rost
să schimb
acuma
întrebarea?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...