Nu uit...
N-am cum
să uit
ce mi-e adânc
sădit
în neuronii
inimii
care nu bate
în pieptul
meu
ci-n visele
rătăcite
fără
de clipă...
Nu pot,
nu vreau:
ar fi
să-mi consfințesc
neexistența
puterii
lui Lethe -
nu că n-am încercat
deja
dar
rugămintea
mea
și lacrimile-mi
ce i-au spălat
picioarele
nu au putut
să-i dea
nașterea
asta
asupră-mi...
Și-am renunțat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...