Lacrimi
mute
se cer
așternute
de coardele
chitarei
pe pereții
sufletului
scrijeliți
cu ghearele
mâinii
drepte...
Glasul
tău
și neputința
mea
de a-ți grăi
precum
odinioară...
Întrebări,
răspunsuri
și un singur
gând
ce te îndeamnă
pururea
să ai grijă
de tine...
De-aș fi
poate
m-aș reîndrăgosti
de tine
și te-aș iubi...
Dar,
cum
nu sunt,
înseamnă
că
nu te-am iubit
nicicând...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...