Car
precum
Atlas
durerile
lumii
pe cărări
închipuite
de suflet...
Lacrimi...
Atâtea
lacrimi
și durere
ce n-or fi
vreodată
șterse
de nimeni,
neînțelese
și nevrute...
Nu te ascunde...
Ieși
la lumină
și lasă
razele
de soare
să se reflecte
în ploaia
ce-ți curge
din inimă...
Nu te opri:
mângâie-le
și-ți vor spăla
obrajii
ca să poți
din nou
vedea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...