E-atât de devreme
dar mult prea târziu...
E-acum
și totuși
niciodată...
Atâta
veșnicie
și efemer
se-ascunde-n
gândurile
tale
că nu mă mir
că vrând-nevrând
născut-ai
și în mine,
un nevolnic,
rază
de iubire...
Dar
am ucis-o
cum te-am ucis
pe tine
căci
verbul
meu
nu zămislește
ci stinge
moarte
de neexistență...
Ucisu-te-am
să nu mă pot
ierta...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...