Crepusculul
neexistenței
se-ndreaptă
spre
tine
dar
zâmbetul
tău
topește
nebunia
ce zace
în slova-mi
prea rece
să te aștearnă
vreodată...
Crepuscul,
nebunie
și dor
de tine,
ascunsă-n
1k
fără
nume,
fără
gând...
Mă iartă
că nu știu
altfel
să-ți spui
ce-mi omoară
ființa
în străfunduri...
Mă iartă...
Că te sun
atât
de târziu
fără
de semn
de viață
de la strigoi...
Mă iartă...
Să-ți fie
ziua
bună
și noaptea
liniștită
fără
de amintirea
mea...
Grijă
să ai
de tine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...