Visele mele
s-au urcat
într-un tren fantomă
și călătoresc
rătăcite
spre
nicăieri-ul
în care se afundă
fără tine...
Doruri nestăvilite
lovesc
garniturile
iar șinele
se-ascund
înfricoșate
din calea
gândurilor
mele...
Unde
ai dispărut?...
Lumina
albă
îmi țintuiește
ochii
și îmi rănește
retina
gândurilor...
Jinduiesc
după
liniștea
întunericului
ce nu se mai așterne
peste pleoapele-mi
obosite,
condamnate
să primească
razele
răsăritului
inexistenței...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...