Uitată-i ideea ce naște cuvinte
Uitat este gândul ascuns în ruine
Uitarea se-așterne ca văluri pe minte
Și sminteala curge în stropi către mine...
Ești una, nu-s unul - sunt mulți după nume
Și străzile mele nu le-adună nimeni
Luptându-mă slovele tot dau târcoală
Te-ascultă, m-alungă tot dând năvală...
Căci în criptograme-ți ascunzi ființa
Cu 1k și-atâta îmi macini măruntă
Scrierea pusă de-a latul pe ușă
Și nu pot să intru că nu ți-e voința...
Se-aștern ploi pe mine, nisorile morții
Mă bucur: luatu-mi-s-a de vara vieții
Dar cum se apropie îmi sparge pereții
Și pune lăcate în marginea porții...
Îmi e dor de tine, iubire nebună,
Îmi e dor de mine și dorul sugrumă
Și cântec și slovă scursă în urmă,
Uitată și-oprită în veșnica urnă...
Sunt tot eu, nebunul ce pururi te cată
Cel cu retard răsărit deodată...
Sunt eu și nu-s cel pe care-l iubești:
Smintitul din mâna cui dar nu primești...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...