Azi
nu
există...
E doar
singurătatea
zâmbetului
șocat
de atâta
liniște
în ochiul
furtunii...
Gându-mi
mai
rostește
arar
câte
un
„...te iubesc...”
În schimb
îi deveni
mantră
de fiecare
clipă
„...ai grijă de tine...”
scăldat
în lacrimi
și rostire
șoptită
în suspinele
slovelor
transformate
în sunete
și înghițituri
în sec...
Ai grijă de tine...
Te iubesc...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...