Te-aștern ascunzându-te
pe pagini
întregi cum mi-e
obiceiul rătăcirii
în neființa-mi
jalnic
prăfuită...
Din nou
enigme,
iarăși tunete
și
nimeni
să-mi cetească slova inimii...
Te-ascund
căci jocurile
par să-mi liniștească
smintirea
spre-așezământ de
lacrimi și
lumină,
taina-ți prețuită...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...