Nu rămân
decât
lacrimi
și-o inimă
ce s-ar vrea
smulsă
din piept,
arsă
și aruncată-n
cele patru
vânturi
străbătute
de gândirea
nebună
a mâinii
ce mai scrie...
Câteva
slove
rătăcite
în van
și cuvinte
stinse
înainte
de a se naște,
avortate
spre
a nu mai ucide
decât
neexistența-mi...
Iubire
ce rănește,
te rănește
și te tulbură,
Tu,
existență...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...