Retrasu-m-am
pe patul
nebuniei
mele
doar
cu un pix,
foi
caroiate
și cu gândul
tău
întrupat
în misiva
timidității
slovelor
așternute
de surâsul
inimii
tale...
Zâmbesc...
Încă
zâmbesc
smintit
știind
că vine
vreme
de potop
de lacrimi
peste puțin...
Dar
nu acum:
în clipa
asta
ce nu vrea
să moară
eu
zâmbesc
păstrând
icoana
ta
pe buze...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...