S-a odihnit
chitara-mi
în Herăstrău
dăscălind
degete
să-și aștearnă
trăire
pe coarde
de nebunie...
S-a odihnit
chiar
de voia
să-i cânte
soarelui
și ierbii
și miilor
de pescăruși
muți
de pe lac...
S-a odihnit
căci
două
suflete
se învățau
unul
pe altul...
Iar
eu,
ca prostul,
m-am dus
să le dau
lecții...
Ce dobitoc...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...