Mi-s ochii
tulburi
de sângele
scurs
din cadavrele
gândurilor
ucise
necontenit
fără de voie
în oboseala
existenței
neexistente...
Mi-s ochii
tulburi
și pielea
neuronilor
crăpată
de gerul
iadului
ce nu mai știe
a-mi fi
casă...
Mi-s ochii
tulburi
și slovele-ndrăznețe
se-aștern
cu încruntare
și încăpățânare
în fantasmele
născute
din mucii
ce-i opresc
lui dumnezeu
căile
respiratorii
ale blestemelor...
Mi-s ochii tulburi
și mi-i mâna
obosită...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...