Chitara
mea-i
persona
non grata
precum
și cel
ce-și varsă
lacrimile
pe coardele
ei,
neiubită,
nedorită,
voită
doar
din complezență
ca să i se stingă
glasul
în haos
de tehnologie...
A obosit...
A obosit
de râs
în timp
ce plânge
și de încercări
de a străpunge
zâmbete
în dureri
înecate
în beții
de nebunii...
A obosit
și nu-și dorește
decât
s-o mai iubească
praful
ce se-așterne
peste ea
fără
a o roade...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...