Răzmeriță-i
în mine
zi de zi,
clipă
de clipă...
Și când
ar crede
și neființa-mi
că totu-i
gata,
când
crezi
că peste
gândurile
carbonizate
în sfârșit
se-așterne
liniștea,
din Cosmos
răsar
alte
focuri
să-mi distrugă
Haosul...
Răzmeriță-i
cu tine,
răzmeriță
și fără...
Dar
eu te-aștept
să războim
în doi
și din cenușă
să renaștem
cum nu poate
unu
să o facă...
Eu te aștept...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...