Și-mi spui
să zbor,
să lupt,
să ard
din nou
în mine
cadavrul
dușman
al singurătății...
Zâmbesc...
Atât
de
liniștit
cum
nu mai știu
de câtă
vreme
nu-mi zâmbiră
neuronii...
Să știi
că încă
sunt
acolo
și stânci
și vulturi
și lupi
albi
și păsări
Phoenix...
Sunt...
În leșurile
lor
mi-e somnul
din care vrei
să mă trezesc:
eu
n-am dormit
nicicând
odihna
gândului
și nici
n-o voi vedea
vreodată...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...