Nu am știut
nicicând
iubi,
nicicând
să sufăr,
nicicând
a viețui...
Merit
uitarea
tăcerii
și praful
inexistenței
din care
să mă hrănesc
veșnicii
de veșnicii
mai jos
de iadul
în care
credeți
toți...
M-am dezgolit
crezând
că iubesc
adevărul
dar
mă scăldai
tot timpul
în minciună
și-n curvăsărirea
atomilor
ce-i nasc
și îi ucid
în mine...
Nu am știut
nicicând...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...