să scrijelesc
slove
întunecate
în egoismul
propri
și le tai
dulceața
ce mi-ar îmbuna
răzvrătirea
căci
nu te-ar
liniști...
Din contră,
mai rău
decât
o lamă
ce-ar despica
locul
în care
suflet,
trup
și spirit
se împreunează,
ar sfârteca
în tine
gânduri
înnebunindu-ți
neuronii
ce m-au născut,
visat
și suportat
atât
amar
de ani de zile...
Ți-ai aminti
că m-ai iubit,
că mă iubești
și ai vedea
că rănile
îți sângerează
întru
veșnicie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...