Și o să plâng
ca un copil,
iubito,
când
zâmbetul
o să mi-l dăruișeti
iar lacrimile-mi
te vor întreba
precum
un țânc:
„E pentru mine?”
fiindcă
eu nu știu
cum să mi te dăruiesc
dorind
iubirea-ți
nenutrită
pentru
mine
ci pentru
altul
ce ți-i dumnezeu
cum
mi-ești
și Tu:
ascunsă
și divină
din palmele-ți
născând
povești
ce-alină
neuroni
îmbălsămați
de-atâta
dor,
neexistență
crudă
răspândită
sus
pe crestele
adăpostite
de lupi albi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...