Nu mi-am mai înmuiat
de multă vreme
degetul
în sângele
sufletului
ca să te-aștern
pe-aci
dar
te văzui
în litere
de lacrimi
scrise
pe scările rulante
din galaxia
neuronilor
și-mi stricai
liniștea
îmbătându-mă
cu amestec
de cenușă
de gânduri...
„Simt
că te aștept
degeaba...”
de-atâta vreme
și uitai
să plec
de pe planeta
asta
unde-mi făcui
sălaș...
Ce dracu:
iar mi-am frânt
aripile
ca să nu plec
făr de tine?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...