Nu ți-am mai scris demult, copile,
Deși mi-e dor să-ți mai aștern cuvinte
Și să-ți îngân zâmbetul cu-atâtea clipe
Sperând să mă dezbăr de făr de minte...
N-am mai făcut-o deși urlă-n mine
Și gânduri și dorințe neînțelese
Ce numa-n tine își găsesc și nume
Și existență-n rimele alese...
Mi-e dor de tine, dor să-ți știu ființa
Dar gândul c-o să mă citești mă înfioară
Nu am decât tristețe; neputința
Îmi e în jurul gâtului precum o sfoară...
Nu vreau să te îngrijorezi citind blestemul
Ce îl arunc asupra mea cu jale
Privind cum ne separă aprig cerul
Ce nu ne-a hărăzit aceeași cale...
Știu... Tu nu mă iubești și n-am ce face:
Nu pot să-ți poruncesc să-mi naști ființa
Și nici nu aș sili glasul ce tace
Chiar dacă zeii mi-ar fi dat putința...
Mă-ndrept spre tine; rogu-te, copile,
Să ierți slova ce-n lacrimi te mai cântă
Și uită-mă: nu vreau să știi durere...
Hrănește-ți visul cu lumina sfântă...
Nu mă iubești, dar vreau să fii iubită
Și să iubești cum te-aș iubi, Tu, Clipă...
Te iubesc Adrian, asa cum te-am iubit mereu. Stiu ca nu accepti sentimentul in forma in care sunt capabila sa ti-l ofer, dar vezi tu, chiar si asa, eu indraznesc sa te iubesc. Imi este dor sa te stiu bine, nebun si trist, dar in esenta TU. Asta e calea pe care ai ales-o iar eu, iti respect alegerea.
RăspundețiȘtergere...sper să fie mai bine pentru amândoi și dacă se dovedește a fi alegerea greșită, din nou îți scriu: îmi asum alegerea...
RăspundețiȘtergere