Uneori
mi-ajunge
să sting
lacrimi
cu care ostoiesc
dorul
de tine
dar când îmi spui
să nu-ți mai scriu
iubirea
nu întreba
de ce nu am
nimic...
N-o să-ți răspund
din nou
și n-o să răscolesc
ce știi
deja
căci
de le mai rostesc
odată
o să te doară
mai mult
decât
văzându-mă
cum închid
nimicul
în ochii,
pe buzele
și-n sufletul
meu...
Aș vrea
să-ți mai șoptesc
măcar
odată
dar nu mă lași,
nu mă mai las...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...