...(Să nu cumva să crezi...)

Să nu cumva să crezi, copile,
că tot ce-ți spun sunt vorbe-n vânt:
sunt cel ce luptă cu himere -
nebun în faptă și în gând...

Nu-mi pasă de vreo nemurire
cât n-am cu cine s-o împart
iar dacă tu o naști în mine
literele-s fără păcat...

Căci ce-ar fi astă ființare
fără de-al tău surâs preablând,
fără eterna căutare
ce-n tine-și află foc preasfânt?

M-afund în șoapta-ți prihănită
de pașii mei robiți de drum
rugându-te să-mi fii ispită
din mântuirea ce-i doar fum...

Căci mi-s eretic din născare
și de când ochii ți-am văzut
nu mai cunosc altă cărare
să-mi fi fost pavăză și scut...

De-aceea-ți spun zâmbind, copile
cum nu rog nici un duh ceresc:
l-altarul tău de preaslăvire
gându-mi șoptește: „Te iubesc...”