Atâtea
valuri
s-au răsfrânt
în mine
și te întreb
pe tine,
Mare,
de ce-mi primești
ființa
înlăuntrul tău?
De ce-mi hrănești
cenușa
amintirii
cu gust
de sare
și lumini
de lună?...
De ce nu mă îneci?...
De ce
nu vrei
să-nchei odată
jocul ăsta
iluzoriu
în care eu nu sunt
decât
închipuirea
paginii
care primește
rânduri
lungi
de nebunie
ca tratament
pentru
un rid
al existenței?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...