De câte ori
am păcălit
cuvinte
să spună
ce nu am știut
vreodată?...
Crezând
că știu
ce-i clipa
nemuririi
m-am avântat
în Timp
șoptindu-ți:
„Te iubesc...”
dar
niciodată
întunericul
luminat
din degetele mele
n-a cunoscut
nenașterea
iubirii...
Și acum
vii
să-mi povestești
de vremuri
ce-s trecute
fără să poți
să schimbi
ceva
din ele...
Degeaba...
Eu nu trăiesc...
Nu sunt...
Și timpul
nu mă-nghite...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...