Mă-ntreb
ce-ar spune
sufletele
noastre
de s-ar întâlni
vreodată:
Tu,
înger
cu părul
de lumină,
și eu,
nebunul
ce nu știe
decât
să fie
a dracu...
Habar
nu am...
De-aș fi știut
ți-aș fi spus
dar
sufletu-mi
străin
este
de mine:
cu-atât
mai mult
de tine...
N-o să-ți vorbesc...
Și nici măcar
n-o să-ți arăt
vreodată
vreo scânteie:
lăsa-voi
nebunia-mi
să-ți orbească
ochii...
Pa,
iubito!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...