Te chem
să fii
judecător
între mine
și sufletul meu:
pe tine
pentru care
osândite
îmi sunt
clipele
cunoașterii
de când mi-ai născut
privirea...
Crezi că poți
despărți
partea din mine
care te dorește
de aceea ce
nu te cunoaște?...
Există
necunoașterea
Ta
în mine?...
De-ar fi
aș mai avea
o șansă:
mă sting,
copile,
în uitare
dar numele tău
îl nasc
etern
pe buze...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...