Ai apărut
ca o nălucă...
M-ai pus
să-mi cânt
iubirile
într-o clipă
ce nu are să fie
și te-am rugat
să-ngâni
cu mine
cântecul
ce-l toarce iarba
când se culcă
întâia
și ultima
oară...
Ai dispărut
fără de nume,
fără telefon...
Doar
un sărut
pe mâna
dreaptă
și o-mbrățișare
se odihnesc
în visele
mării
ce ne amintește
scoicilor
adunate
de excavator
în cimitirul
stelelor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...