Se dărâmă
totul
în jurul
meu:
credință,
speranță,
iubire...
Nu mai există
nimic...
E întuneric...
În plină
zi de vară
ființa mea
îngheață
în disperare
și valuri
de abis
mă îneacă...
Cuvinte...
Lacrimi
amare
dau năvală...
Sunt
al nimănui...
Nici măcar
mie
nu îmi mai
aparțin...
Ce rost
mai are?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...