Din nou
mă-ndrept
cu inima
îngenunchiată
la altar
de nemurire
și cerșesc
mântuire
unei copile
ce-mi îngână
albastru
de cuvinte…
O să fii tu?...
Eu o să fiu
vreodată?...
De tu nu ești
nici eu
n-o fi
în clipa
ce se stinge
fără a mă naște…
Te rog:
șoptește-mă,
dă-mi viață!!!...
În întuneric
luminos
mă frâng
schimbând
lumina
umbrei
cu gânduri
despre tine…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...