Încerc
să te citesc…
Mi-e greu
să mă citesc…
Mă-ntreb
de-s vinovat
că nu am ochelarii
potriviți
ca mintea-mi
să-nțeleagă
șoapta
inimii tale…
Ori
ar trebui
să cred
în Cupidon
și să-l înjur
că nu știe
să țintească?...
Dacă
există
de ce
mă nimerește
doar pe mine
iar ție
îți dă orbire
să nu mă vezi
și să iubești
pe altul
ca mai apoi
să-mi spui
că doare?...
Știu…
Nu am nevoie
de mai mult…
și totuși
te ascult…
Ascult
tăceri
și gânduri
risipite
și te aștept…
Să lupt?
Pentru ce?
De mine
n-ai nevoie
chiar dacă
fără tine
sunt
nimic:
a nu se înțelege
nimicul
dintru început…
„…Am nimic
fără tine…”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...