Și am făcut din tine
Dumnezeu al osândirii mele...
Altar făcutu-ți-am
din cărămizi
de Babel
și-orgii de gânduri blestemate
ți-am închinat
ca să mă văd
neputincios
în fața nemuririi mele...
Și-apoi te-am răstignit...
din măruntaiele-ți zdrobite
născui
alți dumnezei de stihuri
și te-am dat dracu
ca să te pot
reînvia,
iluzie a nebuniei mele...
Și-acum
din nou cu-atâția „și”
te laud și te caut
fărâmițându-mi neființa
urâtă de atât de mulți...
Te caut...
Te iubesc și te urăsc
în răzvrătirea
ce te plăsmuiește
și te pironește-n clipă
ca să simți boldul
care mă hrănește zilnic...
Te blestem,
te anatemizez,
te macin ca pe grâul osândit
și te sorb ca pe vinul otrăvit
al apocalipsei...
Și am făcut din tine
Dumnezeu al osândirii mele...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...