Găsitu-mi-am
un colț
și m-am ascuns
sprijinit
de liftul
ce mă poartă
spre iluzii...
Nu vreau
să intru...
Ascult
trenurile
turbate
prelingându-se
spre locul
războirii
și urc...
Urc
cu coardele
atârnându-mi
de neuronii
lipsă
ai ghearelor
din ciotul
mâinii...
M-ascund...
E bine-n întunericul
ce-mi ocrotește
ochii
de lumina
blestemată
a zilei care
m-a făcut...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...