Sădit-am
răni
în alte
suflete
și tot atunci
crestatu-mi-am
inexistența
presărând
pe ea
uitare...
Regrete
și cuvinte
de iertare
nu mai născocesc
căci
umbrele
nu știu,
nu pot
să zămislească
și eu
nici atât
nu sunt
devreme
ce formule
și expresii
fură
retezate-n
fașă
de cine
există...
Să nu mă ierți
nici tu,
nici tu,
niciuna
dintre cele
ce mi-ați spus
vreodată
„N-ai de ce...”
căci
ce s-a întâmplat
n-a fost
decât
închipuire
de neant...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...