Știi deja:
lacrimile
străjuiesc
cuvinte
și tăcerile
dorințe
nenorocite
ale unui
nebun...
N-aștern
decât
blesteme:
nu pentru
alții
ci pentru
clipa-mi
ce iubește
atâtea
veșnicii
ce o alungă...
Mă blestem
cum
m-am blestemat
tot timpul
fără să viețuiesc
vreodată...
Of,
dacă
ai aprinde
întunecimea
ce mă naște
ca zeii
să se plece
înaintea-ți...
Dar nu vrei
să-mpărțim
singurătăți
de vise...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...