O foaie,
un pix
și un cântec
de chitară:
atât am,
atât îmi trebuie
să-mi alin
singurătatea
ce-mi ține
de cald,
de frig,
de foame
și sete...
Acum,
Singurătate,
că s`tem
din nou
împreună
(nu că ne-am fi
despărțit
vreodat`)
hai
s-o punem
de-un joc
și de-o slovă
ruginită
pe sabia
lui Damocles...
Știi
prea bine
că nectarul
zeilor
ne e otravă:
ia să-i otrăvim
și noi
cu vise
neîmpăcate
poate
s-or sătura
să ne bântuie
mințile...
hmmm, leapsa, nu?
RăspundețiȘtergereca bine zici!
...nu era vorba de leapșă ci de vreo horă, sârbă ori bătută...
RăspundețiȘtergerehey, nebunia nu e o topaiala populara, ci un dans de societate.........nu?
RăspundețiȘtergere...gândul la „țopăiala” aia populară mă mai face să mă mai simt viu...
RăspundețiȘtergere