Și-nc-odată
ca-ntr-o horă
deșănțată,
desfrânată,
răzbunată
de feciori
cu fruntea
lată...
Ne pornim,
călăuzim,
s-auzim
și să vorbim
despre nunți
cernite-n munți,
despre stele
viorele,
mititele,
vai de ele...
Nu-i nici Timpul,
el, căruntul,
și răsfrântul
prin noroi
să ne-asmute,
să ne-nfrunte,
să se-nfrupte!
Vai de noi!
Dar de-ar fi,
de-ar poposi,
s-ar aspri,
s-ar odihni
tot în cot
de negru Olt
ne-ar durea
și ne-ar păsa...
Și-uite frica
nepăzita
a fugit
și s-a ascuns
de nebuni
de nepătruns...
Și-am căscat,
ne-am plimbat,
am jucat,
nebunia-am terminat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...