Am părăsit
de multă vreme
ce e pământesc
rănind
sorgintea-mi
și făcând pe surdul
când pietrele
mi-au vorbit
de tine…
Am părăsit
și cerul
cu îngeri
și cu dumnezei
străini
și-n urma mea
și iadul
înghețat,
pustiu de ură
a rămas
ca o celulă
ce nu mă încape…
Unde-s
acum?...
Habar nu am…
Nu vreau să știu…
Nu vreau nimic…
În spatele meu
stă soarele,
în fața mea
e noaptea,
la dreapta
șade Timpul
și la stânga
veșnicia…
Să vreau mai mult?...
Nu…
Mi-ajunge
nimicul răsădit
în mine…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...