Când viața
crapă-n
mine
eu urlu
„Să trăiești,
Doamne!”…
Mai e puțin…
Nu mai mult
decât
sfertul clipei
înmuiate
în veșnicia
cotidianului
afurisit
ce ne îmbăiază
cu scrumul
strâns
în palma stângă…
Să trăiești,
Doamne,
și multe
optimi
de moarte
să-mi dai
la tot pasul
să pot să le despic
și să fac
focul
în celula
fără gratii…
Să trăiești,
Doamne…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...