Aș vrea
să-ți șoptesc
clipa,
iubito,
și sânul tău
să m-ocrotească
de atâta
rău...
Să-ți mângâi
fiecare
milimetru
cu sărutări
neostoite
și să te învelesc
cu-mbrățișarea-mi
ce nu o s-o vrei
vreodată...
Aș vrea...
O știi,
dar mă opresc
în sârmele
ghimpate
ale fricii tale
și-ncerc
să te-ocrotesc
de spaimele
ce vor să-ți întărească
zidul...
Măcar
de mi-ai da voie
să sângerez
până m-aș naște
ca niciodată
să nu cunoști
durerea...
Dar nu vrei...
Și strigătul
meu
mut
răsună-n
Haos...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...