Zâmbește,
copile,
și leagănă
clipa
cu șoapta-ți
ce mângâie
zeii
îngenunchiați
la picioarele
tale...
Mă plec
împreună
cu Cosmos
și Haos
și-așezat
pe altar
de jertfire
îți dărui
ce nu sunt
și n-oi fi vreodată
căci gându-ți
nu mă rostește...
Mă stinge
și-mi iartă
păcatul
și ruga
ce-nvăluie
spaime
și-ascunde
durere...
Rogu-te...
Fii
ce nu sunt
și spală-mi
cu apa
din Lethe
neexistența
amară...
Te rog...
mereu aceeasi contradictie intre ceea ce nu crezi ca exista si ceea ce nu vrei sa gasesti daca ar exista;
RăspundețiȘtergereundeva, candva, s a rupt un ideal si s a pierdut neinteles;
...povești pline de durere... Mai ales câdn am scris-o...
RăspundețiȘtergere