Să-mi dai
să beau
să nu mai știu
de mine
și să-nec
vise
în vapori
de disperare
n-ai vrut
nicicând...
Măcar
te miluiește
și-mi înfige
până la capăt
pumnalul
ce îl ții în mână...
Dar
nici măcar
nu știi...
Iluzii...
Fantasme
nesătule
născute
de când
conștiința-mi
s-a săturat
să doarmă
și deschizându-mi
ochii
mi-a arătat
că nu-i decât
o cale:
ori te iubesc
și n-om fi
niciodată
unul
ori
nu exist...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...