Din nou
vreau să te chem…
Sătul de ironii,
sarcasm
și nebunie –
de care am nevoie
să te uit
o clipă –
mă-ntorc
căci totul E
în van…
Orice aș face
știi că nu sunt eu…
Când spun că
pașii se îngroapă-n mine
de fapt
e masca drumului
cătându-te…
Și sunt sătul
de lacrimi,
de-mbrățișări
obscure
căci lacrima-ți
plutește
înlăuntrul meu
precum
scândura bărcii
nevoind să
moară
se scaldă-n
sarea mării…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...