Se nasc fulgi timizi,
iubito,
pe icoana ta
adesea ocupată
și prea rar
menită
să-mi asculte
rugile…
Aș putea să-ți dau
un link
spre poarta sufletului
înghețată
în bucuria
de-a te fi iubit
dar neuronii
nu-mi ascultă
psalmii
ce te cântă
și murmurul din
templu
nu-l poți auzi
nici măcar TU –
zeiță a paginii
închisă
între rânduri…
ce să mai scriu?...
Că-mi este dor
de ce n-a fost vreodată?
O știi deja
și nu vrei s-o auzi
căci în ființa mea
e loc
doar pentru mine…
O să mă ierți?
Ori,
poți ierta păcatul
unui spectru?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...